Translate

vineri, 4 ianuarie 2013

Cărți publicate

3 comentarii:

  1. Azi, ziua când harta stelară mi s-a imprimat pe retină, când am sorbit prima gură de aer din acest colț de rai. Ziua când Puterea planetei a devenit Vie și în mine. Și m-am îndrăgostit iremediabil de Viață. Deatunci încerc să o las să trăiască prin mine.Uimirile mi se transformă în clipe cărora le sunt recunoscătoare; clipele în stări a căror profunzime e tulburătoare asemeni primilor pași, primului sărut , primelor litere cu care am învățat să îmi scriu trecerile. Învăț să îmi rostesc simplu Fericirea și deplina Iubire.
    Ziua de Putere pe care toți o putem serba, aducând în noi energii pentru încă un an. E o sărbătoare în care suntem încununați cu noi daruri, chiar cu noi privilegii sau forțe, dacă...nu suntem prea ocupați cu ale lumii lumești trebi. Așa am învățat de la străbunii acestui neam sub a cărui ocrotire exist. Zi puternică în care ne pregătim pentru Taina Botezului. Zi în care, după 12 zile se curăță și se purifică apele. Dacă Agheasma Mică se poate săvârși ori de câte ori credincioșii doresc acest lucru, Agheasma Mare se oficiaza de două ori pe an, pe 5 ianuarie, în Ajunul Botezului Domnului și pe 6 ianuarie, în ziua praznicului Bobotezei. Dar și ....cine stă de veghe înspre noaptea de Bobotează, vede cerurile deschizândusu-se și orice ar cere i se dă. Este și noaptea în care graiul animalelor poate fi înțeles și așa afla unde sunt îngropate comorile, a căror lumină apare în aceste ore. Cine moare în această zi se duce direct la cer, deoarece cărările sunt deschise. Această credință este veche pe acest pământ și a ajuns ....până la noi.
    Sunt fericită că m-am născut aici, că am atâtea suflete minunate alături.
    Mulțumesc tuturor pentru fiecare zâmbet, gând, cuvânt, apropiere sau depărtare, îmbrățișare sau privire... Toate sunt imense daruri de suflet din inimă !
    Am hotărât să-mi serbez aceată zi dăruind tuturor cartea care mi-e dragă: Izvorul iubirii.
    Cuvinte de dragoste, de iertare, înțelesuri pe care le-am deslușit până acum și care, datorită unor oameni extraordinari au intrat într-o carte. O dăruiesc inimilor voastre ! Mulțumesc !
    5 ianuarie 2013
    Danaela
    Imi cer iertare pentru greșelile rămase.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. LA MULTI ANI CU FERICIRE,SANATATE SI IUBIRE !
      FELIZ CUMPLEAÑOS !

      [youtube=http://www.youtube.com/watch?v=_Gsp7z-9zso]<

      Ștergere
    2. Multumesc !!! un an minunat!

      Ștergere


Voi respecta opiniile fiecăruia. Dar vă rog să aveţi o exprimare decentă. Anonimatul persoanei nu-l exclude pe cel spiritual. Din când in când voi face aici completări la cele publicate pentru a nu interveni în text.